Istoria africană este plină de povești despre triumf, epoci de aur și alte puncte de vârf din istoria umanității. Din păcate, continentul a cunoscut și unele dintre cele mai întunecate perioade ale sale, în special în perioada colonizării. De la sclavie la multe dintre genocidele timpurii ale secolului al XX-lea, ultimele câteva sute de ani au fost deosebit de întunecate pentru unele regiuni din Africa.
10. Masacrul de la Sharpeville
La 21 martie 1960, aproximativ 20.000 de protestatari de culoare s-au adunat în fața unei secții de poliție din Sharpeville, un orășel la sud de Johannesburg, Africa de Sud. Ei protestau împotriva legilor represive de trecere în vigoare în Africa de Sud încă de la începutul secolului al XVIII-lea, care restricționau sever circulația persoanelor care nu erau albe, cerându-le să aibă documente de identificare în zone restricționate. Protestatarii erau neînarmați și pașnici, cerând arestarea doar pentru că nu aveau cărți de permis.
Cu toate acestea, potrivit poliției, la un moment dat demonstranții au devenit violenți, ducând la un schimb de focuri care a făcut 69 de oameni morți și 180 de răniți. Acest lucru a continuat timp de aproximativ două minute, iar poliția ar fi folosit arme automate pentru a împușca protestatarii neînarmați.
Masacrul de la Sharpeville a devenit centrul unui protest mai amplu împotriva brutalului apartheid din Africa de Sud și a condus direct la adoptarea multor organizații de tactici mai militante și revoluționare în rezistența lor la regim.
9. Rebeliunea Mau Mau
Din 1952 până în 1960, un grup de oameni kikuyu vorbitori de bantu din centrul-sud-centrul Keniei s-au răzvrătit împotriva Imperiului Britanic aflat la guvernare. Cunoscută acum sub numele de Revolta Mau Mau - sau Urgența Kenyană în Marea Britanie - a fost un război violent marcat de violențe larg răspândite împotriva civililor, precum și de măsuri de represalii, cum ar fi tortura. La fel ca toate celelalte colonii care luptau pentru libertatea lor la acea vreme, conflictul a fost rezultatul nemulțumirilor din rândul tribului indigen Kikuyu din cauza unor factori precum discriminarea rasială, deposedarea de pământ și munca forțată de către guvernul colonial britanic.
Guvernul colonial a răspuns cu violență extremă, declarând starea de urgență și desfășurând trupe pentru a înăbuși rebeliunea. De asemenea, au implementat o rețea unică de lagăre de detenție pentru a pacifica populația locală, unde mii de kenyeni au fost reținuți fără proces și supuși unui tratament inuman. Deși numărul victimelor este dificil de estimat, unele rapoarte estimează numărul kenyenilor uciși la peste 10.000. Rebeliunea a continuat oficial până în 1960, deși până în 1955 operațiunile militare majore au încetat în mare măsură.
8. Genocidul lui Herero și Namaqua
Genocidul Herero și Namaqua se referă la masacrul populației indigene din Namibia de către forțele germane imperiale între 1904 și 1907. A început după ce populația locală s-a răzvrătit împotriva politicilor coloniale germane, ceea ce a dus la o campanie germană nemiloasă de eradicare a locuitorilor nativi ai regiunii. Se estimează că peste 80.000 de băștinași au murit în masacrului, cei mai mulți dintre ei membri ai triburilor Herero și Namaqua, deși numărul real este probabil mult mai mare.
În următorii patru ani, trupele germane au vânat și ucis în mod sistematic populația locală, folosind tactici precum foametea și munca forțată pentru a le înrobi și controla. Genocidul a luat viața a aproximativ 80% și, respectiv, 50% din populațiile Herero și Namaqua și este considerat de mulți istorici un preludiu al atrocităților germane din timpul celui de-al Doilea Război Mondial.
7. Masacrul din 1993 din Burundi.
În octombrie 1993, armata burundeză a dat o lovitură de stat împotriva guvernului democratic nou ales, condus de președintele Melchior Ndadaye. Deși alegerea sa a fost salutată ca un punct de cotitură în istoria turbulentă a Burundii, o lovitură de stat eșuată a dus la moartea lui, declanșând o perioadă teribilă de violență între comunitățile hutu și tutsi.
Violența a fost îndreptată în principal împotriva hutușilor, deoarece aceștia erau considerați susținători ai guvernului lui Ndadaye. Uciderile comise de militari, poliție și grupuri civile armate asociate cu tutsi au continuat luni de zile și au dus la moartea a între 80.000 și 100.000 de persoane. Multe dintre victime au fost ucise în casele lor și trimise în gropi comune, în timp ce altele au fost victimizate în locuri publice, cum ar fi biserici și școli.
6. Primul Război din Congo
Primul Război din Congo a făcut parte dintr-un război mai mare care ar putea fi numit cel mai mortal conflict din istoria Africii, cu peste 5,4 milioane de oameni estimat că au murit. Aceasta a fost una dintre numeroasele consecințe ale genocidului din Rwanda, deoarece Rwanda condusă de tutsi i-a urmărit pe presupușii autori ai unui masacr care a ucis peste 800.000 de oameni, majoritatea tutsi și hutu moderați, în 1994.
În octombrie 1996, Rwanda și Uganda au invadat partea de est a Republicii Democratice Congo, țintindu-i în mod special pe hutui care fugiseră din Rwanda după genocid. Conflictul a escaladat rapid într-un război regional, la un moment dat implicând mai multe grupuri armate și puteri străine. S-au înregistrat violențe etnice pe scară largă, strămutare și încălcări ale drepturilor omului ale civililor, inclusiv violuri, torturi și crime extrajudiciare. Războiul s-a încheiat în 1997 când Laurent Désiré Kabila, susținut de Rwanda și Uganda, a preluat puterea în calitate de noul președinte al Republicii Democrate Congo.
5. Rise of Maji Maji
Din 1905 până în 1907, Germania a purtat un război brutal împotriva populației locale din Africa de Est germană – sau din Tanzania actuală. Rebeliunea, numită după medicina indigenă, a fost condusă de diverse grupuri etnice, inclusiv Ngoni, Hehe și Yao, care s-au unit împotriva oficialilor germani, administratorilor arabi, comercianților bogați și altor grupuri conducătoare din zonă. În special, acest lucru a fost cauzat de introducerea unei politici germane care a forțat populația locală să cultive numai bumbac, ceea ce a dus la confiscarea masivă a pământului și la strămutarea oamenilor din casele lor.
Revolta a început în iulie 1905 în partea de sud a coloniei și s-a răspândit rapid în întreaga regiune. Unii dintre rebeli credeau că sunt imuni la gloanțe datorită unui medicament local numitmadzi madzi , deși au aflat rapid că acest lucru nu este adevărat. Germanii au răspuns cu forță brută, comitând numeroase atrocități, cum ar fi incendierea satelor, execuțiile extrajudiciare ale rebelilor și folosind arme de mare putere împotriva zonelor rezidențiale, cum ar fi satele. În ciuda avantajului lor numeric, germanii au fost în cele din urmă victorioși datorită tehnologiei militare superioare, deoarece armatele locale erau în general prost echipate și prost antrenate. Până la sfârșitul războiului, între 200.000 și 300.000 de africani muriseră în război.
4. Războiul în Darfur
Conflictul din Darfur este o criză umanitară continuă care a început în 2003 în regiunea de vest a Sudanului. Deși este un conflict complex rezultat dintr-o combinație de factori politici, economici și de mediu, în esență a fost rezultatul final al tensiunilor de lungă durată dintre guvernul sudanez și populația africană non-arabă care trăiește în anumite părți ale țării.
Războiul din Darfur a înregistrat încălcări pe scară largă a drepturilor omului, inclusiv epurare etnică, violuri în masă și tortură, precum și strămutarea a milioane de oameni. Guvernul sudanez este acuzat că a înarmat și sprijinit milițiile arabe cunoscute sub numele de Janjaweed, care sunt responsabile pentru multe dintre atrocitățile comise împotriva civililor non-arabi în Darfur. Ca răspuns, multe grupuri rebele locale au luat armele împotriva guvernului și a milițiilor aliate, complicând și mai mult situația. Conflictul a ucis până acum aproape 300.000 de oameni și a forțat peste 2,5 milioane să-și părăsească casele, conform datelor ONU din 2021.
3. Războiul de Independență al Algeriei
Din 1954 până în 1962, grupurile armate din Algeria au luptat împotriva francezilor într-una dintre cele mai mari revolte din istorie, implicând peste 500.000 de soldați francezi la apogeul său. Conflictul a început când Frontul de Eliberare Națională – sau FLN – a început să atace trupele și proprietățile franceze în și în jurul capitalei Alger.
Franța a răspuns la rebeliune cu o forță brutală, folosind metode precum tortura, execuțiile și lagărele de concentrare pentru a suprima FLN-ul. De asemenea, au declarat stare de urgență și au suspendat libertățile civile, ceea ce a dus la încălcări masive ale drepturilor omului de către forțele coloniale franceze. Estimările privind victimele variază foarte mult, dar, potrivit surselor franceze, conflictul a provocat între 300.000 și 500.000 de vieți algerieni. Surse algeriene, însă, au estimat că numărul morților este de peste 1,5 milioane.
2. Genocidul igbo
Războiul civil din Nigeria, cunoscut și sub numele de războiul Nigeria-Biafra, a fost un conflict de 30 de luni între Nigeria și regiunea separatistă de est numită Republica Biafra, care a durat din 1967 până în 1970. cel puțin un milion de oameni au murit – majoritatea din grupul etnic Igbo – în timpul relativ scurt în care a durat.
O mare parte din violențe au fost comise de armata nigeriană și de forțele de securitate sub comanda generalului Yakubu Gowon, liderul militar care a preluat puterea după o lovitură de stat din 1966. Țintele lor principale – oamenii igbo – au fost supuși unor violențe pe scară largă, inclusiv masacre, violuri și foamete. Guvernul nigerian a impus, de asemenea, un blocaj asupra Biafrai pe tot parcursul conflictului, împiedicând alimentele și medicamentele să intre în regiune și provocând o foamete care a dus la moartea a mii de civili. Războiul rămâne unul dintre cele mai mortale războaie civile din istoria Africii, încheiat în ianuarie 1970, când grupurile rebele s-au predat guvernului nigerian.
1. Statul Liber Congo
Statul Liber Congo era o entitate colonială privată care acoperă aproape întreaga regiune a Bazinului Congo. Creată în anii 1880 ca domeniu privat al regelui Leopold al II-lea al Belgiei, colonia a existat de mai bine de două decenii. Această perioadă a fost marcată de violența represivă împotriva congolezilor indigeni, deoarece agenții lui Leopold și milițiile private au folosit metode brutale, inclusiv tortura și mutilarea, pentru a forța muncitorii locali să recolteze cauciuc.
Una dintre cele mai notorii practici ale vremii a fost tăierea mâinilor muncitorilor congolezi care nu și-au îndeplinit cotele de recoltă în plantații. Deși nu avem estimări specifice ale numărului de decese, populația regiunii a scăzut de la 20 de milioane la 8 milioane în acest timp.
Atrocitățile statului Liber Congo au atras atenția internațională la începutul secolului al XX-lea, când a fost lansată o campanie mondială în Marea Britanie și în alte părți ale Europei pentru a răsturna regimul. Datorită rezistenței pe scară largă, Leopold a fost forțat în cele din urmă să predea controlul asupra coloniei guvernului belgian în 1908.
Оставить Комментарий